![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiz2k3xp0uUpu9kcq_GXG9IXuKwq5hjGDfJO_AvaiGX99QahV1gVmFLeagOUvqttC0QAzrKVmj8e94x8ZV0SMjdP3-oj1Jj4Ai0CIHXO0d5eJeBHujtSGPieO51WSqVbaK30w85aSJw1pDK/s1600/icoana+Sf.+Calinic.jpg)
Într-o zi, pe când vorbea cu duhovnicul său, a venit la Sfântul Calinic un om cerându-i milostenie. Iar el i-a dat 50 de lei. După un ceas a venit un tânăr şi a spus stareţului: „Părinte, tatăl meu a murit şi a lăsat să aduc la mănăstire o mie de lei. Iată aici cinci sute şi restul îl voi aduce mai pe urmă, că nu îi am acum." Apoi a plecat.
Atunci bătrânul duhovnic a întrebat pe cuviosul:
- Ce cugetai, părinte Calinic, când ai dat milostenie acelui om? Iar blândul stareţ i-a răspuns:
- Aş fi vrut să-i dau o sută de lei, dar n-am avut. I-am dat numai cincizeci şi am primit cinci sute.
În testamentul său a scris că nu lasă nici bani de îngropare şi nici de pomenire, pentru că tot ce a avut a împărţit celor nevoiaşi sau i-a dăruit pentru refacerea clădirilor de la episcopie. În felul acesta a înţeles Sfântul să-şi ţină făgăduinţa călugărească a sărăciei de bunăvoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu