Desăvârşirea ucenicilor lui Hristos adevereşte cu tărie măreţia credinţei creştineşti. Cu adevărat, cum au înfrânt câţiva ucenici ai lui Hristos, care nu cunoşteau nimic altceva decât pe Iisus cel răstignit, înţelepciunea lumii şi au tras popoarele la credinţă? Cum le-au încredinţat ei de adevărul propovăduirii lor, de dumnezeirea Cuvântului, de cuvioşia Celui răstignit, de Dumnezeul cel destăinuit, de taina răscumpărării și de noua învăţătură? Ce putere a convins noroadele să-i urmeze pe pescari, lepădându-şi propriile principii şi convingeri? Ce putere i-a convins pe cei odinioară înclinaţi spre plăceri şi simţuri să dispreţuiască desfătările lumii, să lucreze înfrânarea, cumpătarea şi dreptatea şi să iubească un chip duhovnicesc al vieţuirii? Ce putere i-a îmbărbătat pe cei ce cândva iubeau lumea să rabde moartea şi mucenicia? Ce putere i-a făcut pe cei odată neputincioşi, viteji şi neînfrânţi, să mustre cu îndrăzneală pe împăraţi şi pe tirani? Cum oare sfinţiţii dascăli, judecători, ritori şi cărturari ai neamurilor, precum şi restul adunării preoţeşti a religiei lor străvechi, nu erau în stare să-şi păstreze învățăceii de altădată şi să-i convingă pe cei pe care îi hrăniseră şi îi crescuseră din pruncie cu învăţătura lor să stăruie în propria lor religie? Cum dar au slăbit şi mai târziu au părăsit câmpul de bătălie către ucenicii lui Iisus, care au împărţit neamurile şi popoarele ca niște prăzi? Cum a fost o religie ne-legiuită (religio illicita) împrăștiată în împărăţia romană? Cum au învins apostolii Celui răstignit, cei neîntrarmaţi şi umili, armele mândriei şi bogăția Romei? Cum au împuţinat materialismul egotist al filosofiei eline?
Cum au îmblânzit fanatismul religios al iudeilor? Cum oare atâtea prigoniri n-au stârpit creştinătatea? Cum oare religiile ocrotite deopotrivă de stat şi de preoțime s-au destrămat şi au pierit, în vreme ce noua religie prigonită de toate stăpânirile şi de cârmuitorii religioşi a cucerit lumea? Priviţi cum Hades a întrebuinţat orice armă ca să tăgăduiască lucrarea mântuitoare a apostolilor şi să împiedice răspândirea Evangheliei. Totuşi, a lovit în ghimpe. Toate elementele au uneltit să desfiinţeze din lume nou întemeiata Biserică, dar ele au fost spulberate de Piatra cea tare a temeliei sale, care e Hristos. Dumnezeiescul Apostol Pavel, dând mărturie despre nemaiîntâlnita propăşire şi rodire a Sf. Evanghelii – precum şi de puternicia propovăduirii apostolilor – şi cugetând la biruinţele săvârşite de-a lungul călătoriilor sale apostolicești – în ciuda neputinţelor lui – a grăit în uimire: Şi cele nebune ale lumii a ales Dumnezeu, ca pre cei înţelepţi să-i ruşineze; şi cele slabe ale lumii a ales Dumnezeu, ca să ruşineze pre cele tari. Şi cele de prost neam, şi nebăgate în seamă ale lumii a ales Dumnezeu, şi cele ce nu sunt, ca pre cele ce sunt să le strice. Ca să nu se laude niciun trup înaintea lui (I Cor. 1, 27-29). Așadar, o putere dumnezeiască a înfăptuit aceste minuni şi mâna cea dreaptă a Domnului a întemeiat Biserica lui Hristos pe rămăşiţele templelor neamurilor. Dumnezeiasca puternicie a înfiorat neamurile şi popoarele şi i-a chemat pe toți la credinţa în Hristos. Ea a lucrat prin apostoli, a străluminat ochii cei înţelegători ai sufletului, şi a mijit peste ochii cei mintali ai oamenilor.
Hristologia, Măreţia credinţei creştine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu